• Elefant.ro

Cunoaste-te pe tine insuti!

  • Ce inseamna sa te cunosti pe tine insuti?

A te cunoaste pe tine insuti inseamna a-ti cunoaste propriul univers emotional. Unii dintre noi sunt constienti de toate acele sentimente, emotii, ganduri, pasiuni ce compun acest univers, in timp ce altii ignora aceste trairi, invartindu-se permanent ca intr-un cerc. Cei din a doua categorie, oricat de mult ar munci, oricat s-ar stradui, la final, constata aceeasi stare de nefericire.

Persoanele care au constiinta de sine, recunosc atunci cand sunt cuprinse de o anumita emotie, isi dau seama cum le influenteaza aceasta emotie actiunile si  observa modul in care relatiile cu ceilalti sunt afectate de propriile actiuni.

Fiind constient de toate acestea, ai un grad de control mai ridicat asupra propriului comportament, dar si asupra propriei vieti.

  • Ce se intampla in lipsa constiintei de sine?

Cand nu suntem constienti de ceea ce se intampla in propriul univers emotional, emotiile preiau controlul, ne ghideaza comportamentul, facandu-ne sa uitam de noi si de tot ceea ce se intampla in jurul nostru. De cele mai multe ori, nici nu constientizam ca suntem cuprinsi de o emotie negativa si nu intelegem despre ce este vorba. Facem si spunem lucruri carora nu le putem oferi o explicatie rationala la final. Cand emotiile negative preiau controlul, se pot observa modificari atat la nivel fiziologic, cat si la nivel social.

Din punct de vedere fiziologic, pot aparea urmatoarele schimbari: cresterea tensiunii, inrosire, tremur, transpiratii,etc.

Viata sociala este afectata deoarece oamenii incep sa te evite, sa se indeparteze de tine fara sa stii de ce.

  • Pentru a avea constiinta emotionala trebuie sa-mi analizez in fiecare minut emotiile si sa le resping pe cele negative?

Exista situatii in care fiecare dintre noi ne comportam in mod neadecvat. Nu poti elimina definitiv sentimentele neplacute. Pana la urma, sunt firesti, fac parte din existenta noastra.

Important este sa ne straduim sa constientizam ce si de ce simtim astfel pentru a nu ne lasa condusi orbeste de propriile emotii. Fiind constienti din punct de vedere emotional, vom reusi sa si prevenim anumite stari.

Un rol extrem de important il joaca dialogul intern pe care il avem in urma unui eveniment ( ceea ce ne spunem in mintea noastra). Un dialog descurajant, pesimist, irational, declanseaza emotii disfunctionale ( Ex: Sunt un prost si un incapabil). Acest tip de emotii duc catre un comportament dezadaptativ. Prin exercitiu, putem modifica ceea ce ne spunem in momentul in care apare un eveniment activator. Privind situatia dintr-o perspectiva diferita, iti schimbi si dialogul intern.

  • Cum imi pot dezvolta constiinta de sine?

Constiinta de sine reprezinta componenta fundamentala a inteligentei emotionale. In absenta ei ne este dificil sa intelegem propriile emotii si riscam sa-i indepartam pe ceilalti din cauza comportamentului nostru. In acest mod, pierdem sansa de a ne demonstra calitatile, cunostintele si abilitatile pe care le avem.

Pentru ca aceasta componenta este atat de importanta pentru reusita fiecaruia dintre noi, va ofer cateva exercitii/ tehnici care sa va ajute pe parcursul procesului vostru de intelegere si dezvoltare a constiintei de sine:

  • Notati-va intr-un carnetel emotiile pe care le resimtiti in fiecare zi. In dreptul fiecarei emotii, scrieti modificarile ce au loc la nivel fiziologic, dialogul intern pe care il aveti si persoanele din viata voastra care declanseaza cel mai usor aceste emotii.
  • Mai apoi, notati-va cum ati constientizat aparitia acelei emotii ( ex: prin senzatii fizice sau prin intermediul gandurilor).
  • Pe parcurs, notati in carnetelul vostru fiecare schimbare ce apare la nivelul comportamentului vostru.
  • Fiti receptivi la mesajele ce vin din interiorul si exteriorul vostru.
  • Urmariti cum actioneaza persoanele din jurul vostru care au o constiinta emotionala dezvoltata.Le poti intreba cum actioneaza.
  • Cere ajutor si sugestii!

MULT SUCCES!

,, Ceea ce gandesti, ceea ce simti si modul in care actionezi in fiecare zi reprezinta CEEA CE ESTI!”

 


Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.

  • Produse evoMAG.ro
  • Produse evoMAG.ro
  • Produse evoMAG.ro
  • 2performant.com