• Elefant.ro

Emotii disfuncționale – cum apar?

Ai emotii disfuncționale? Ești anxios sau neîncrezător? Poate frustrat sau nervos?

Te întrebi cum au apărut aceste emotii în viața ta? Când le-ai întâlnit prima oară? De unde au venit?

Vezi copiii de 2-3 ani care se joacă tot timpul, râd, explorează mediul înconjurător cu energie și entuziasm. Când ceva nu le place plâng, dar asta nu ține mult și râsul le înseninează din nou chipul.

Oare pe vremea aceea te gândeai cum vor ceilalți să fii sau pur și simplu erai?

Ai fost ca toți copiii! Ai râs, ai cântat și ai dansat, te-ai jucat și ai explorat. Ai spus tot ce ai simțit și ai arătat cine ești! Cu toții am fost copiii! Cu toții am fost odată noi înșine!

Apoi, am început să învățăm și să fim învățați! Am început să îi imităm pe cei din jurul nostru fie că erau părinții noștri, profesorii noștri sau oameni total necunoscuți.

Tot ce a fost în jurul nostru ne-a învățat cum să vorbim, să citim și să iubim. Ne-a învățat la ce să visăm și la ce să ne așteptăm, de ce să ne temem și ce să nu spunem sau să nu facem!

La fel cum apa unui râu erodează stânca pe lângă care trece, tot ce a trecut pe lângă noi ne-a dat forma pe care o avem acum.

Când erai copil știai ce simțeai, spuneai ce simțeai și făceai totul, indiferent de opiniile celorlalți. Cu timpul, ai început să proiectezi câte o imagine a ta pentru fiecare persoană care ți-a cerut să fii altfel! Și acum, treci în fiecare zi prin mai multe roluri și te identifici din ce în ce mai mult cu fiecare dintre ele! Ești cu fiecare minut mai mult din ce vor ceilalți și mai puțin din ce simți tu că ești.

De aici, neîncredera  (cel ce simți că ești) în tine (imaginile tale despre tine). Tot de aici, anxietatea, nervozitatea și frustrarea, prezente pe orice câmp de luptă fie el și interior.

Ți-ai schimbat viața pentru a îndeplini obiectivele celorlalți! Dar cu obiectivele tale cum rămâne?

Și uite așa, emotiile ”țipă” în interiorul tău și te întrebi: Cine sunt eu de fapt și încotro mă îndrept?

Însă, între noi și stâncă, este o mare diferență! Stânca nu are emotii și rămâne pasivă pe când tu, eu și restul oamenilor avem emotii și ele ne ghidează să alegem.

Tu ce alegi?

Dacă ți-a plăcut articolul, îl poți da mai departe prietenilor tăi, folosind pictogramele de la începutul/finalul articolului.

Top 5 carti despre inteligenta emotionala (click pe titlul cartii pentru detalii):

  1. Goleman Daniel, Inteligenta Emotionala, Curtea Veche, București
  2. David Caruso, Peter Salovey, Inteligenta emotionala. Cum sa dezvolti si sa folosesti principiile esentiale ale conducerii cu ajutorul inteligentei emotionale, Editura Busine$$ Tech, București
  3. Travis Bradberry, Jean Greaves, Inteligenta Emotionala -tot ce trebuie sa stii pentru a-ti folosi eficient EQ-ul, Amaltea
  4. Steven J. Stein, Howard E. Book, Forta Inteligentei Emotionale, Editura Allfa, București
  5. Reuven Bar-on, James D.A. Parker, Manual de inteligenta emotionala, Curtea Veche, București

 

[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”214121565275292″ href=”” numPosts=”5″ width=”600″ color=”light” code=”xfbml” ]

Tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

  • Produse evoMAG.ro
  • Produse evoMAG.ro
  • Produse evoMAG.ro
  • 2performant.com